Două echipe de câte doi polițiști vor pleca, duminică, în Franța și Belgia, pentru a sprijini polițiștii din cele două state în anchetele în care sunt implicați cetățeni români, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Cei care vor pleca în Franța vor reveni în țară pe 12 septembrie, în timp ce misiunea de pe teritoriul Belgiei se va încheia pe 28 august.
Potrivit sursei citate, polițiștii delegați în Franța vor oferi sprijin în dosarele de infracționalitate de drept comun și criminalitate organizată, în timp ce polițiștii belgieni vor primi ajutor de la agenții români, în special, pentru prevenirea furturilor din buzunare și din locuințe.
„Pentru a participa la aceaste misiuni, polițiștii au parcurs un proces de selecție care a constat în verificarea cunoștințelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaștere a limbii străine, dar și a îndeplinirii la standarde europene a activităților specifice muncii de poliție”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.